„Un trader de cereale maghiar a intrat pe piaţa locală printr-o asociere cu Leo Lambrea”

„Un trader de cereale maghiar a intrat pe piaţa locală printr-o asociere cu Leo Lambrea”

"În primul an complet de activitate, anul 2018, ne aşteptăm la o cifră de afaceri pană în 25 mil. euro."

Leo Lambrea, fostul şef al diviziei de trading a BriseGroup, a devenit asociat, cu o participaţie de 10% din acţiuni, în cadrul firmei UBM Agri Trade, parte a UBM Group, unul dintre cei mai mari traderi de cereale şi oleaginoase din Ungaria, care a intrat pe piaţa din Romania în vara acestui an.

"UBM Group e lider de piaţa în Ungaria şi vor să îşi deschidă un birou şi în Romania. Am intrat în parteneriat cu ei, am deschis deja împreună o firmă nouă utilizand acelaşi nume. Ei au 90% din firmă, eu am 10% şi sunt directorul general şi directorul comercial al companiei. Eu îi cunoşteam de foarte mult timp, de 10 ani, de cand lucram la Cargill şi eram concurenţi. UBM m-a abordat, mi-a propus acest parteneriat, iar mie mi s-a părut interesant şi am zis OK", a declarat pentru ZF Leo Lambrea, directorul general şi directorul comercial al UBM Agri Trade.

Activitatea companiei proaspăt înfiinţate se va concentra, în primă fază, pe achiziţia de cereale şi oleaginoase, atat din import, cat şi de la fermierii locali, materie primă care va fi comercializată în randul industriei procesatoare din Romania, adică fabrici de nutreţuri combinate, mori sau fabrici producătoare de ulei.

"Firma e înfiinţată de o lună şi jumătate, încă mai facem recrutări. Jumătate din activitate o să fie import şi distribuţie de şrot de soia şi cealaltă jumătate achiziţii de cereale de la fermierii din Romania pentru a le distribui pe plan local. Dacă se poate, trimitem şi la export, dar mai puţin în prima fază", a spus Leo Lambrea.

Cu un capital social de 100.000 de euro, UBM Agri Trade mizează pe afaceri de pană în 25 mil. euro în 2018, primul an complet de activitate.

"O să fie trading pur, adică în afară de capitalul social de 100.000 de euro cu care începem, nu avem în plan să investim în active. Pur şi simplu închiriem spaţii, camioane şi ducem de la A la B marfă. În primul an complet de activitate, anul 2018, ne aşteptăm la o cifră de afaceri pană în 25 mil. euro pentru că şrotul de soia este destul de scump, de patru ori mai scump decat o tonă de grau, de exemplu."

Leo Lambrea lucrează în industria comerţului cu cereale încă din 2007, cand a obţinut poziţia de management trainee în compania Cargill, lucrand timp de mai bine e 8 ani pentru compania americană, ultima funcţie ocupată la Cargill fiind de merchandising manager, potrivit informaţilor disponibile pe contul său de Linkedin. În martie 2016 el a ocupat poziţia de şef al diviziei de trading a BriseGroup, un trader local pentru care a lucrat timp de aproape un an şi jumatate, pană se asocieze cu UBM Group.

Leo Lambrea a absolvit în 2007 "Academia de Ştiinţe Economice din Bucureşti", unde a studiat la nivel de licenţă "Afaceri Internaţionale şi Comerţ". Studiile de master le-a finalizat în 2009, în cadrul aceleaşi instituţii unde s-a specializat în "Managementul Afacerilor Internaţionale".

UBM Group este un grup de firme din Ungaria cu activităţi în comerţul cu soia, cereale, seminţe oleaginoase, aditivi pentru hrana animalor, furaje, genetică procine, tranzacţionand peste 1 milion de tone de produse agricole pe an. Grupul ungar deţine şi ferme de creştere a porcinelor, oferă consultanţă agricolă şi servicii de finanţare fermierilor, potrivit datelor publicate pe site-ul companiei.

Sursa: ZF Corporate.